...

Rolul festivalurilor tradiţionale în promovarea României

Anul 2020 se prefigurează un an al turismului intern. România are multe de oferit, iar acest material reprezintă o pledoarie în favoarea autenticității, tradițiilor și festivalurilor autohtone. Când vorbim de autenticitate autohtonă, ne gândim în primul rând la costume populare, care reprezintă…

Anul 2020 se prefigurează un an al turismului intern. România are multe de oferit, iar acest material reprezintă o pledoarie în favoarea autenticității, tradițiilor și festivalurilor autohtone. Când vorbim de autenticitate autohtonă, ne gândim în primul rând la costume populare, care reprezintă o interfaţă a tradiţiilor deoarece sunt primele identificate, fiind vizibile. Apoi, ne gândim la meşteşuguri, fie că este vorba de încondeiat ouă, ţesut, olărit şamd, iar ulterior ne gândim la gastronomie, cea mai importantă componentă a festivalurilor tradiţionale din România. Folosirea acestor tradiţii ca instrumente în promovarea regională prin festivaluri este esenţială pentru că aduce turişti, iar în ochii acestora este bine conturat specificul fiecărei zone în parte.

Prin organizarea festivalurilor se menţin vii obiceiurile specifice locului în care se desfășoară, prin porturi, datini, gastronomie specifică. Aceste evenimente promovează, de asemenea, meşterii locali, sporindu-se astfel veniturile comunităţii.

„Turismul rural nu înseamnă doar ospitalitatea specifică pensiunilor, ci mult mai mult de atât. Meșteșugurile, patrimoniul natural și istoric, gastronomia, folclorul, portul popular reprezintă elemente care, incluse într-un program care beneficiază de o bună promovare, contribuie decisiv la dezvoltarea comunităților locale. Acestea atrag în ultimii ani şi foarte mulţi turişti care-şi doresc să cunoască şi comunitatea din care fac parte pensiunile, să interacţioneze cu obiceiurile locurilor, cu sărbătorile”, spune Marilena Stoian, preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural (ANTREC).

Gastronomia

Dacă ne referim strict la gastronomie, participanţii la aceste festivaluri sunt motivaţi de turiști să-şi îmbunătăţească stilul de prezentare a preparatelor, a explicaţiilor cerute. Însă, cel mai important, şi-au diversificat oferta de produse, au făcut rost de reţete vechi şi au identificat dorinţele şi preferinţele culinare ale turiştilor. Astfel, cu ocazia festivalurilor, oamenii îşi valorifică o bună parte din produsele pe care le prepară în casă sau care se găsesc în localitatea respectivă.

„Festivalul cârnaţilor de Pleșcoi, desfășurat în județul Buzău, a fost o ocazie de promovare eficientă a regiunii, a satului, a pensiunilor din zonă şi a gastronomiei locale. Festivalul a fost iniţiat şi organizat de pensiunea Casa Matei de acolo. Un exemplu asemănător este şi Festivalul Plăcintelor de la Oituz, din judeţul Bacău. Cu toate că plăcinte se fac peste tot în ţară, a fost o ocazie în care s-a promovat zona, au venit mulţi turişti şi s-au bucurat de împrejurimi. Un asemenea festival implică gastronomie şi nu numai, sunt prezentate meşteşuguri şi porturi populare, în funcţie de ideile şi disponibilitatea organizatorilor. Ca exemplu, Festivalul păstrăvului din Ciocăneşti, Suceava, are o componentă de pescuit, una gastronomică, dar și o componentă de meşteşuguri”, precizează Marilena Stoian.

Meşteşugurile

Artizanii sunt, de asemenea, conştienţi de importanța meşteşugurilor în promovarea regiunii și atragerii turiștilor, astfel că sunt atenţi la modul de prezentare a obiectelor. În locurile în care participă la diferite manifestări, aceştia fac demonstraţii, explică meşteşugul lor, pentru vizitatori fiind o ocazie să cunoască, într-un timp relativ scurt, mai multe despre istoria unor locuri şi a unor regiuni. Aceste demonstraţii au şi un rol educativ pentru tineri, pentru că pot afla ce înseamnă un produs cu adevărat autentic.

„Sprijinirea şi încurajarea meşterilor prin invitarea acestora în cadrul manifestărilor şi evenimentelor naţionale şi internaţionale sunt metode importante de promovare a autenticităţii. Sigur, această promovare poate fi pe diverse pieţe tematice şi medii, inclusiv online. Ca exemplu, Ziua Universală a Iei se desfăşoară în marile oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Braşov. De asemenea, Festivalul RomânIA Autentică, Zilele Ceramicii, Târgurile de Turism din Bucureşti sunt locuri în care meşterii pot avea o vizibilitate mult mai bună, sporindu-şi ulterior veniturile şi prin comenzile pe care le primesc datorită acestor participări”, spune preşedintele ANTREC. În cei 26 de ani de existență, ANTREC România a inițiat, organizat și promovat festivaluri tradiționale care au ajuns să fie recunoscute atât pe plan național, cât și internațional. Dintre manifestările iniţiate şi susţinute de ANTREC pe tot teritoriul României, peste două treimi au caracter culinar.

Implicarea tinerilor este vizibilă atât în gastronomia autentică, ca bucătari, cât şi în organizarea festivalurilor. Mulţi tineri sunt şi proprietari de pensiuni, dar şi promotori importanţi ai costumelor populare și ai tradiţiilor.

Festivaluri ANTREC

Festivalul Internaţional de Pomana Porcului, Complex „Cetate”, Băile Balvanyos, Turia

În manifestarea iniţiată de ANTREC Covasna şi primăria Turia – primar Attila Daragus – sunt promovate tradițiile și varietatea gastronomică, atât a României, cât și a celorlalte țări participante (Ungaria, Slovacia, Austria etc). În afară de partea culinară sunt promovate, pe lângă tradițiile fiecărei zone/echipe participante, meșteșugurile și porturile autentice. Totodată, festivalul reprezintă un plus de promovare de care beneficiază zona Turia – Băile Balvanyos din judeţul Covasna, o zonă extrem de atractivă din punct de vedere turistic.

Răvăşitul Oilor, Festivalul brânzei şi al pastramei

Festivalul susţinut de ANTREC Braşov, președinte Mioara Vişan Stoian, reprezintă o serbare simbolică ce marchează încheierea anului pastoral. An de an, la finele lunii septembrie, pe platoul „Inima Reginei”, din Bran, are loc întoarcerea ciobanilor cu oile din munți. În această serbare pastorală mioarele vor fi alese sau „răvășite” de proprietari. Tot ei își vor alege, sub forma unui negoț cu ciobanii, produsele obținute pe perioada verii (brânză, lapte). Totodată, spiritul de sărbătoare este redat și de întoarcerea ciobanilor la familiile lor, prilej de joc și voie bună. La finalul evenimentului se organizează o expoziție-concurs cu cele mai frumoase exemplare de ovine, bovine, cabaline și câini ciobănești.

Festivalul Păstrăvului, Ciocăneşti, Suceava

Povestea festivalului de pe malurile Bistriţei Aurii, din comuna bucovineană Ciocănești, începea în vara anului 2004, când Marilena Stoian, președinte fondator ANTREC România, Corina Cubleșan, președinte ANTREC Suceava, şi Gheorghe Tomoioagă, primarul de atunci al Ciocăneștiului, organizau prima ediție a acestei manifestări. De la an la an, Festivalul Păstrăvului s-a îmbogățit cu un program foarte diversificat: concurs gastronomic, vizite la stâne în Suhard, concurs de plutărit şi de pescuit, expoziţie de meşteşuguri, program folcloric şi artistic. Toate acestea au făcut din Ciocănești una dintre cele mai apreciate și vizitate comune bucovinene.

Festivalul Borşului de Peşte al Deltei Dunării

Evenimentul organizat de ANTREC Tulcea, preşedinte Silviu Gheorghe, este mai mult decât un concurs gastronomic. Festivalul borșului de pește înseamnă o promovare a vieții Deltei Dunării, cu datinile sale, cu porturile tradiționale, cu ospitalitatea pensiunilor și, nu în ultimul rând, cu prezentarea acestui mozaic etnic și cultural al etniilor conlocuitoare în spațiul deltaic. Concursul gastronomic de gătit în aer liber se transformă într-o adevărată expoziție cu degustare de bunătăți pe bază de pește, pregătite de echipele ce reprezintă minoritațile din Deltă. Fiecare echipă, pe lângă activitatea de gătit în aer liber, își prezintă portul și desfășoară programe artistice de dans și interpretări de folclor.

Festivalul Plăcintelor

Festivalul plăcintelor are loc în pitoreasca zonă a Văii Oituzului din județul Bacău. La cele mai recente ediţii organizate de ANTREC Bacău – preşedinte Betty Grigoraș -, în localitatea Hârja, timp de două zile, reprezentanți din toate județele țării participă la concursul gastronomic de preparat plăcinte, la vizite ale obiectivelor turistice şi culturale din apropiere, iau parte la programul artistic, la prezentările de port popular etc.

Festivalul Răciturilor

Inițiat în anul 2009, Festivalul Răciturilor organizat de ANTREC Gorj se desfăşoară în localităţi etalon pentru ospitalitatea gorjenească, precum Arcani, Peștișani și Tismana. Festivalul reprezintă o îmbinare a rețetelor de preparare a răciturilor/piftiilor în diverse zone ale Olteniei și a stilului original de prezentare a acestora. Specifică zonei este servirea răciturii alături de sarmalele calde. Totodată, concursul culinar reprezintă un schimb de experiență între participanți, dar și o bună ocazie de promovare a fiecărei pensiuni participante.

O altă metodă de promovare regională vine din accentul pus pe diferite programe de tradiţii, ateliere meşteşugăreşti, desfăşurate în cadrul circuitelor agenţiilor de turism. Pe parcursul timpului s-a dovedit că promovarea tradiţiilor pe segmentul de incoming are o rată mare de răspuns, străinii fiind foarte atraşi de acest gen de manifestări. Cei care vin în croaziere pe Dunăre, care debarcă la Giurgiu sau Olteniţa şi apoi sunt duşi în programe tematice de prezentare a meşteşugurilor şi gastronomiei, ar putea fi un exemplu în acest sens.

Calendar festivaluri

Februarie

  • Festivalul Clătitelor, Fasching, Prejmer, Braşov

Aprilie

  • Ziua Naţională a Turismului Rural – de Florii
  • Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate – Ciocăneşti, Suceava

Mai

  • Înţărcatul mieilor, Varlaam, Buzău
  • Maialul Râşnovean, Râşnov, Braşov

Iunie

  • Ziua Universală a Iei – 24 Iunie
  • Măsura Laptelui, Noaptea de Sânziene – Fundata – Şirnea, Braşov

Iulie

  • Festivalul „Flori de pe Dorna”, Poiana Stampei, Suceava

August

  • Festivalul Naţional al Păstrăvului, Ciocăneşti, Suceava
  • Festivalul Plăcintelor, Hârja, Bacău
  • Săptămâna Haferland

Septembrie

  • Răvăşitul Oilor / Festivalul Brânzei şi Pastramei, Bran, Braşov
  • Festivalul Borşului de Peşte al Deltei Dunării
  • Zilele comunei Turia şi Festivalul Gastronomic Internaţional, Turia, Covasna

Octombrie

  • Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi, Berca, Buzău
  • Festivalul Zaibărului şi Prazului, Băileşti, Dolj
  • Cupa Deltei la Ştiucă,  Crişan, Tulcea
  • Focul lui Sumedru, culoarul Rucăr – Bran

Noiembrie

  • Festivalul Internaţional de Pomana Porcului, Băile Balvanyos, Turia, Covasna
  • Festivalul Răciturilor, Peştişani, Gorj

Decembrie

  • Festivalul de Datini şi Colinde, Vorona, Botoşani

Sursa: trendshrb.ro

Subscribe to our Newsletter

LOOKING FOR GREAT IDEAS TO BUILD YOUR HOLIDAY AROUND?